Ti s'a intamplat vreodata sa fii atat de trist si de sfasiat pe interior incat sa nu poti intelege care e motivul tristetii?

M'am saturat ! NU mai stim sa FIM OAMENI !

Nu inteleg de unde atata OSTILITATE? Am uitat chiar de tot sa mai fim oameni? Am uitat sa oferim o a doua sansa? Si in primul rand, am uitat ca nu suntem in masura sa judecam, fiindca toti suntem oameni si TOTI gresim? NU EXISTA om in viata asta care sa nu fi facut o greseala ENORMA pe care sa nu o regrete... si chiar daca probabil unii spun ca se pot mandri ca sunt singurii care nu au ce regreta, aflati ca inca nu e prea tarziu sa gresiti si sa fiti judecati ASPRU, desi stiti prea bine ca a gresi e omeneste!

Intotdeauna cand judecati pe cineva, puneti'va macar o clipa in locul persoanei judecate si incercati sa aflati ce simte celalalt si probabil nu o sa va placa ce veti gasi acolo in sufletul lui.. Nu o sa va placa nici ca ati putea fi chiar voi in locul lui si ca ati putea fi manjiti cu niste cuvinte mult prea grele si mult prea urate pentru sufletul vostru, poate prea bun! 

Nu suntem in masura sa judecam, cum nu suntem in masura nici sa jignim.

Ganditi'va mereu ca poate aceleasi greseli le faceti chiar voi fara insa sa le observati, fiindca mandria si orgoliul nu va permite sa va vedeti adevarata fata in oglinda. Va e prea rusine sa va priviti sufletul si sa constatati ca poate sunteti la fel de mizerabili ca si oamenii pe care'i improscati cu tot felul de insulte.

Va dati cu parerea si acuzati fara sa fiti in cauza si fara sa stiti toate detaliile si fara sa analizati pe toate partile faptele savarsite de cineva ! 

Si sa nu uitam ca OMUL , in genere, este un LAS ! De ce? E simplu! Ataca si loveste atunci cand adversarul e la pamant. Nu e o lupta dreapta, dar niciodata nu va dati in laturi de la a va injosi ! 

Toti am uitat ce inseamna prietenia, iubirea, credinta, iertarea, VIATA! 

Mai bine uitati'va intai in gradinile voastre si curatati florile de ierburile care le sufoca asa cum ar trebui sa va curatati sufletele de toate gandurile rele care nu permit inflorirea celor bune.. Lasati'va sufletele sa poata zbura, sa emane caldura, culoare, veselie !

PS: Poate are legatura cu Serban Huidu, dar nu.. e mai mult decat atat ! Si NU,NU vreau sa vorbesc despre moarte, vad oameni bolnavi, suferinzi si care mor in fiecare zi in jurul meu! Eu, noi toti, traim si ar trebui sa traim intr'o societate onesta si frumoasa! Sa lasam trecutul mortilor si sa privim spre VIITOR! 

-Cuvinte scrise dintr'o singura rasuflare!-

Un barbat adevarat este acela care pune mai presus de orice fericirea femeii ..!!

19.februarie.2011

Astazi sunt foarte pornita pe un subiect arhicunoscut si de care ne lovim clipa de clipa pe plaiurile romanesti..Si anume: "nedreptatea romaneasca". Da, i'am dat un nume, deoarece la cum am ajuns in ultima vreme a fi roman, ne caracterizeaza (vorbind in general).
Fiind studenta la medicina, ma lovesc ca orisicare alt student de diferite nedreptati ce tin de viata la facultate, in special relatia cadru universitar (profesor)-student, medic-student la medicina.
Am ajuns la o concluzie, considerata de mine drept una corecta, si anume ca relatia profesor-student ar trebui sa fie una mult diferita de cum este. Daca stau bine si ma gandesc, nici nu o pot numi relatie ci o colaborare. O colaborare bazata pe respect din partea studentului, dar si a cadrului didactic... o colaborare bazata pe incredere si, daca s'ar putea spune asa, pe egalitate. Si nu in ultimul rand, o colaborare bazate pe comunicare de ambele parti, nu un monolog, asa cum este inteleasa comunicarea de majoritatea profesorilor.
In viata de zi cu zi, niciuna din caracteristicile enumerate mai sus nu prea exista, si spun nu prea, pentru ca am intalnit si cazuri in care doctori care ne predau diferite materii ne considera viitori colegi, nicidecum niste bieti studenti.
In alta ordine de idei, nu inteleg de ce dreptul la exprimare, dreptul la opinie nu se respecta. Un student nu are voie sa isi exprime propria parere, daca aceasta l'ar putea deranja pe profesor, chiar daca ar fi una corecta. Toata lumea cred ca stie ca "profesorul are intotdeauna dreptate, chiar si atunci cand de fapt nu are". Aceasta nerespectare a dreptului la exprimare este de fapt o intelegere tacita intre profesor si student, deoarece niciun student nu risca sa fie luat in vizor sau picat doar pentru simplul fapt ca si'a exprimat parerea.
Consider ca toate nedreptatile acestea nu ar trebui sa existe, mai ales la acest nivel de colaborare: medic-student la medicina (potential viitor medic), mai ales pentru ca medicul care ne preda acum la facultate peste cativa ani va fi doar un coleg de munca cu mai multa experienta decat noi.

Cuvinte

Si m'a coplesit atat de tare sentimentul de dragoste, incat, uneori uit cine mai sunt. 
O avalansa de senzatii noi ma incearca ori de cate ori chipul lui luminos apare la orizont... Simt cum , dragostea, ma inmoaie, ma modeleaza si nu mai sunt eu... Ce sa fac? Nimic, nu vreau sa fac nimic.. ma las purtata in sensul curgerii line a iubirii si ii invat secretele..ii aflu slabiciunile.. Si..desi as vrea sa o pot invinge, ce fac? O ajut sa ma doboare si nu ma lupt cu ea, imi place ce face din mine si..intr'o zi, m'as putea, chiar obisnui !

Ce ma defineste.

Am fost intrebata de atatea ori de tata.. ce hobby'uri am eu.. ce pasiuni am.. Insa, niciodata nu am putut sa'i raspund, am crezut mereu ca nu ma va intelege. Stiu ca el poate se asteapta sa'i zic ca pasiunea mea e cantatul, ori... desenatul sau.. calculatorul,adica ceva anume, dar nu... Mi'as dori sa pot canta sau desena, dar nu mi'a fost oferit harul asta, mi'as dori sa am un talent al meu... Imi place arta, dar ma rezum la a o privi. Sunt multe lucruri care'mi plac, dar nu le pot numi hobby'uri..sau cel putin asa cred.
Imi place sa citesc..sa ma pierd ore in sir intr'o carte..sa citesc rand cu rand si sa uit de mine, de timp, de tot. Imi place sa intru in biblioteci si sa fiu inconjurata de mii de carti, mai vechi sau mai noi... imi place sa le simt mirosul.. sa rasfoiesc pagina cu pagina si in fata mea sa se deruleze mii de povesti...
Imi place sa ascult muzica..nu pot trai fara muzica, simt ca ceva lipseste. Imi place muzica veche (anii 80-90,anii de glorie)... Daca as putea, toate activitatile zilnice le'as face cu muzica..
Imi place sa gatesc.. am o colectie intreaga de reviste cu tot felul de retete...
Imi place sa conduc... e una din activitatile care ma relaxeaza.. Daca as putea, m'as muta undeva in afara orasului, la cativa km, doar pentru a putea conduce masina zi de zi ...
Imi place sa merg la teatru.. e un sentiment placut, nu pot explica in cuvinte, dar stiu ca mereu dupa ce am vazut o piesa de teatru, m'am simtit altfel, mai voioasa, mai energica..
Imi place sa .. calatoresc.. Iubesc muntele si marea. Marea pentru valuri, soare, nisip si rasarit, iar muntele pentru peisaje, drumetii, clipocitul apei printre pietre si aerul curat.
Dintre toate insa, pasiunea mea cea mai mare, e medicina si tot ce implica ea. Urmaresc tot felul de seriale si emisiuni cu si despre medici si visez la momentele cand voi ajunge eu sa fiu medic.. cand voi ajunge sa intru in sala de operatie si sa pun mana pe bisturiu...
 Iubesc medicina din dorinta de a ajuta oamenii... Iubesc medicina pentru ca e frumoasa, interesanta si nu te poate plictisi niciodata. Mereu afli si inveti lucruri noi, iar corpul uman pare a fi cel mai interesant si mai misterios lucru..
Sunt multe lucruri care'mi plac, iar astea sunt doar cateva dintre ele... Astea sunt pasiunile mele si aceste lucruri simple ma definesc...

Iata povestea ei...

Intr'o zi frumoasa de toamna tarzie, prietena ei cea mai buna a invitat'o in oras. Vroia sa mearga in barul cel nou, unde canta o formatie underground.  Niste prieteni le'au spus ca sunt foarte buni. S'au machiat, s'au aranjat si au plecat... Nici macar nu stia ca seara aceea va fi unica si ca'i va schimba viata. Barul arata ok, muzica era buna, iar baietii care cantau nu erau deloc rai, probabil aveau sa ajunga foarte cunoscuti in scurt timp.
Se distra si canta alaturi de prietena ei si nici macar nu a realizat ca langa ele era un tanar de vreo 26 de ani, care o fixa cu privirea de mai bine de jumatate de ora.
A facut cunostinta cu el si au schimbat cateva replici, nimic important. S'au despartit si si'au luat ramas bun.
Zilele au trecut...iar dupa o saptamana a primit un mail in care cineva ii marturisea ca s'a indragostit de ea. Nu era nimeni altul decat baiatul din bar. Au ajuns sa vorbeasca prin intermediul internetului (el locuia in alta tara) si asa a ajuns sa'i cunoasca viata si sa'l cunoasca pe el... Tot ce'si dorea acum era sa fi dat mai multa importanta acelei discutii din seara cand s'au cunoscut si spera ca va veni odata si ziua cand il va revedea si se va putea plimba cu el si'i va putea auzi iar glasul. Si anii au trecut... ea s'a maturizat, el s'a indepartat de ea.. ea s'a indragostit cu adevarat ... si intr'o zi viata avea sa'i dea iar sansa de a'l revedea pe baiatul din bar.
S'au reintalnit... el se schimbase, anii trecuti peste el isi faceau simtita prezenta, nici ea nu mai era pustoaica pe care el o stia, acum era mai matura, iubea cu adevarat. S'au plimbat ore in sir, si'au vorbit, si'au povestit si venise iar timpul sa se desparta. S'au imbratisat si si'au luat ramas bun.
Ea a plecat acasa, pe de o parte fericita ca l'a vazut, dar pe de alta parte regreta ceva... doar ca nu avea sa'si dea seama ce regreta, nu atunci. Amintirea parfumului lui a vegheat'o toata noaptea... 
Si zilele au trecut, iar... si nu au mai vorbit... si ea l'a uitat...Si asa s'a mai incheiat inca un capitol din viata ei, dar pe care l'ar fi redeschis oricand pentru a putea repara greselile care le'a facut...

Amintiri...

Ca in fiecare an, dupa ce trec sarbatorile de iarna, ma invalui in melancolie. Doar ca anul acesta a durat mai mult decat pana acum si asta pentru ca m'am pierdut in amintirile Craciunurilor Trecute...in mirosul bradului proaspat adus de'afara... in mirosul turtelor aduse de bunici...in traditia aceea din fiecare an in care in seara de Ajun ne strangeam toti si impodobeam Bradul, iar pe fundal se auzeau Sfintele Colinde... in emotia dinaintea venirii Mosului... In fericirea din ziua Craciunului la descoperirea cadourilor, parca mai multe si mai frumoase decat in anul precedent... In oboseala din seara Craciunului cand ajungeam acasa dupa ce colindam casele rudelor, care ne invitau la masa si la un pahar de vorba... bunici, matusi, unchi,veri... 

Nu pot uita mirosul lemnelor arzand in soba bunicilor care ne asteptau cu masa pusa si cu bunatati pentru cei mici si mari...nu pot uita mirosul placintei abia scoasa din cuptor si cafeaua facuta de bunica... nu pot uita jocurile cu verisorii mei... 

Acum lucrurile s'au mai schimbat, timpul a trecut, am crescut, nu'l mai asteptam pe Mosul, dar nu vom uita niciodata Craciunurile Copilariei. Ne adaptam la timpurile noi, ne strangem cu prietenii si petrecem pana dimineata...ne formam noi traditii...

Si uite cum deja a trecut aproape jumatate din luna ianuarie...timpul trece mai repede decat ne putem da seama si tot ce putem face este sa acumulam mai multe amintiri si sa deschidem cutiuta cu ele cand simtim nevoie...pentru cu "amintirile sunt parfumul sufletului" .

" In realitate, nimeni nu face "bine" si atat. Nici macar "good". Am avea de dat un raspuns lung, daca am sti ca intereseaza cu adevarat pe cineva ce mai facem. " (Mihaela Radulescu)

Total de acord. Cati dintre noi nu am fost intrebati ce facem, ca mai apoi sa ne dam seama ca de fapt nu am fost intrebati ce facem pentru ca este cineva interesat de persoana noastra, ci de ajutorul pe care'l poate oferi persoana noastra...?

De foarte mult timp relatiile de prietenie se bazeaza doar pe interes. Ajungi la un moment dat sa'ti pui intrebarea de ce o anumita persoana incepe sa te salute si sa te intrebe ce faci asa deodata... ajungi sa'ti pui intrebarea de ce s'a imprietenit cu tine, oare ce vrea?... oare care ii este interesul..? Si ghici ce, de multe ori ai dreptate; da, ai dreptate sa te intrebi care este motivul ascuns al unei simple intrebari "ce faci?".

Am incetat de mult sa mai cautam prietenii adevarati, care sa ne fie alaturi si la bine si la greu. Am incetat sa mai credem intr'o adevarata relatie de prietenie si tot ce implica ea. Daca ne implicam prea mult ajungem sa fim simple marionete in mainile asa zisilor prieteni, iar daca nu ne implicam deloc ajungem sa fim ignorati si criticati. Undeva la mijloc...uhm.. este imposibil , pentru ca asa sunt sufletele noastre, dupa legea "totul sau nimic". 

Asa ajungem sa suferim in tacere si sa stim ca in adancul sufletului nu e asa cum ar trebui, iar la suprafata sa iradiem de fericire. Ajungem sa raspundem cu "Bine" cand suntem intrebati, zi de zi ce facem, cand stim ca ar fi mult mai mult de spus.

SCRISOARE CATRE LICEENI DE TUDOR CHIRILA

Profund... foarte profund... Doar ascultati si bagati la cap..