Ti s'a intamplat vreodata sa fii atat de trist si de sfasiat pe interior incat sa nu poti intelege care e motivul tristetii?

M'am saturat ! NU mai stim sa FIM OAMENI !

Nu inteleg de unde atata OSTILITATE? Am uitat chiar de tot sa mai fim oameni? Am uitat sa oferim o a doua sansa? Si in primul rand, am uitat ca nu suntem in masura sa judecam, fiindca toti suntem oameni si TOTI gresim? NU EXISTA om in viata asta care sa nu fi facut o greseala ENORMA pe care sa nu o regrete... si chiar daca probabil unii spun ca se pot mandri ca sunt singurii care nu au ce regreta, aflati ca inca nu e prea tarziu sa gresiti si sa fiti judecati ASPRU, desi stiti prea bine ca a gresi e omeneste!

Intotdeauna cand judecati pe cineva, puneti'va macar o clipa in locul persoanei judecate si incercati sa aflati ce simte celalalt si probabil nu o sa va placa ce veti gasi acolo in sufletul lui.. Nu o sa va placa nici ca ati putea fi chiar voi in locul lui si ca ati putea fi manjiti cu niste cuvinte mult prea grele si mult prea urate pentru sufletul vostru, poate prea bun! 

Nu suntem in masura sa judecam, cum nu suntem in masura nici sa jignim.

Ganditi'va mereu ca poate aceleasi greseli le faceti chiar voi fara insa sa le observati, fiindca mandria si orgoliul nu va permite sa va vedeti adevarata fata in oglinda. Va e prea rusine sa va priviti sufletul si sa constatati ca poate sunteti la fel de mizerabili ca si oamenii pe care'i improscati cu tot felul de insulte.

Va dati cu parerea si acuzati fara sa fiti in cauza si fara sa stiti toate detaliile si fara sa analizati pe toate partile faptele savarsite de cineva ! 

Si sa nu uitam ca OMUL , in genere, este un LAS ! De ce? E simplu! Ataca si loveste atunci cand adversarul e la pamant. Nu e o lupta dreapta, dar niciodata nu va dati in laturi de la a va injosi ! 

Toti am uitat ce inseamna prietenia, iubirea, credinta, iertarea, VIATA! 

Mai bine uitati'va intai in gradinile voastre si curatati florile de ierburile care le sufoca asa cum ar trebui sa va curatati sufletele de toate gandurile rele care nu permit inflorirea celor bune.. Lasati'va sufletele sa poata zbura, sa emane caldura, culoare, veselie !

PS: Poate are legatura cu Serban Huidu, dar nu.. e mai mult decat atat ! Si NU,NU vreau sa vorbesc despre moarte, vad oameni bolnavi, suferinzi si care mor in fiecare zi in jurul meu! Eu, noi toti, traim si ar trebui sa traim intr'o societate onesta si frumoasa! Sa lasam trecutul mortilor si sa privim spre VIITOR! 

-Cuvinte scrise dintr'o singura rasuflare!-

Un barbat adevarat este acela care pune mai presus de orice fericirea femeii ..!!

19.februarie.2011

Astazi sunt foarte pornita pe un subiect arhicunoscut si de care ne lovim clipa de clipa pe plaiurile romanesti..Si anume: "nedreptatea romaneasca". Da, i'am dat un nume, deoarece la cum am ajuns in ultima vreme a fi roman, ne caracterizeaza (vorbind in general).
Fiind studenta la medicina, ma lovesc ca orisicare alt student de diferite nedreptati ce tin de viata la facultate, in special relatia cadru universitar (profesor)-student, medic-student la medicina.
Am ajuns la o concluzie, considerata de mine drept una corecta, si anume ca relatia profesor-student ar trebui sa fie una mult diferita de cum este. Daca stau bine si ma gandesc, nici nu o pot numi relatie ci o colaborare. O colaborare bazata pe respect din partea studentului, dar si a cadrului didactic... o colaborare bazata pe incredere si, daca s'ar putea spune asa, pe egalitate. Si nu in ultimul rand, o colaborare bazate pe comunicare de ambele parti, nu un monolog, asa cum este inteleasa comunicarea de majoritatea profesorilor.
In viata de zi cu zi, niciuna din caracteristicile enumerate mai sus nu prea exista, si spun nu prea, pentru ca am intalnit si cazuri in care doctori care ne predau diferite materii ne considera viitori colegi, nicidecum niste bieti studenti.
In alta ordine de idei, nu inteleg de ce dreptul la exprimare, dreptul la opinie nu se respecta. Un student nu are voie sa isi exprime propria parere, daca aceasta l'ar putea deranja pe profesor, chiar daca ar fi una corecta. Toata lumea cred ca stie ca "profesorul are intotdeauna dreptate, chiar si atunci cand de fapt nu are". Aceasta nerespectare a dreptului la exprimare este de fapt o intelegere tacita intre profesor si student, deoarece niciun student nu risca sa fie luat in vizor sau picat doar pentru simplul fapt ca si'a exprimat parerea.
Consider ca toate nedreptatile acestea nu ar trebui sa existe, mai ales la acest nivel de colaborare: medic-student la medicina (potential viitor medic), mai ales pentru ca medicul care ne preda acum la facultate peste cativa ani va fi doar un coleg de munca cu mai multa experienta decat noi.

Cuvinte

Si m'a coplesit atat de tare sentimentul de dragoste, incat, uneori uit cine mai sunt. 
O avalansa de senzatii noi ma incearca ori de cate ori chipul lui luminos apare la orizont... Simt cum , dragostea, ma inmoaie, ma modeleaza si nu mai sunt eu... Ce sa fac? Nimic, nu vreau sa fac nimic.. ma las purtata in sensul curgerii line a iubirii si ii invat secretele..ii aflu slabiciunile.. Si..desi as vrea sa o pot invinge, ce fac? O ajut sa ma doboare si nu ma lupt cu ea, imi place ce face din mine si..intr'o zi, m'as putea, chiar obisnui !

Ce ma defineste.

Am fost intrebata de atatea ori de tata.. ce hobby'uri am eu.. ce pasiuni am.. Insa, niciodata nu am putut sa'i raspund, am crezut mereu ca nu ma va intelege. Stiu ca el poate se asteapta sa'i zic ca pasiunea mea e cantatul, ori... desenatul sau.. calculatorul,adica ceva anume, dar nu... Mi'as dori sa pot canta sau desena, dar nu mi'a fost oferit harul asta, mi'as dori sa am un talent al meu... Imi place arta, dar ma rezum la a o privi. Sunt multe lucruri care'mi plac, dar nu le pot numi hobby'uri..sau cel putin asa cred.
Imi place sa citesc..sa ma pierd ore in sir intr'o carte..sa citesc rand cu rand si sa uit de mine, de timp, de tot. Imi place sa intru in biblioteci si sa fiu inconjurata de mii de carti, mai vechi sau mai noi... imi place sa le simt mirosul.. sa rasfoiesc pagina cu pagina si in fata mea sa se deruleze mii de povesti...
Imi place sa ascult muzica..nu pot trai fara muzica, simt ca ceva lipseste. Imi place muzica veche (anii 80-90,anii de glorie)... Daca as putea, toate activitatile zilnice le'as face cu muzica..
Imi place sa gatesc.. am o colectie intreaga de reviste cu tot felul de retete...
Imi place sa conduc... e una din activitatile care ma relaxeaza.. Daca as putea, m'as muta undeva in afara orasului, la cativa km, doar pentru a putea conduce masina zi de zi ...
Imi place sa merg la teatru.. e un sentiment placut, nu pot explica in cuvinte, dar stiu ca mereu dupa ce am vazut o piesa de teatru, m'am simtit altfel, mai voioasa, mai energica..
Imi place sa .. calatoresc.. Iubesc muntele si marea. Marea pentru valuri, soare, nisip si rasarit, iar muntele pentru peisaje, drumetii, clipocitul apei printre pietre si aerul curat.
Dintre toate insa, pasiunea mea cea mai mare, e medicina si tot ce implica ea. Urmaresc tot felul de seriale si emisiuni cu si despre medici si visez la momentele cand voi ajunge eu sa fiu medic.. cand voi ajunge sa intru in sala de operatie si sa pun mana pe bisturiu...
 Iubesc medicina din dorinta de a ajuta oamenii... Iubesc medicina pentru ca e frumoasa, interesanta si nu te poate plictisi niciodata. Mereu afli si inveti lucruri noi, iar corpul uman pare a fi cel mai interesant si mai misterios lucru..
Sunt multe lucruri care'mi plac, iar astea sunt doar cateva dintre ele... Astea sunt pasiunile mele si aceste lucruri simple ma definesc...

Iata povestea ei...

Intr'o zi frumoasa de toamna tarzie, prietena ei cea mai buna a invitat'o in oras. Vroia sa mearga in barul cel nou, unde canta o formatie underground.  Niste prieteni le'au spus ca sunt foarte buni. S'au machiat, s'au aranjat si au plecat... Nici macar nu stia ca seara aceea va fi unica si ca'i va schimba viata. Barul arata ok, muzica era buna, iar baietii care cantau nu erau deloc rai, probabil aveau sa ajunga foarte cunoscuti in scurt timp.
Se distra si canta alaturi de prietena ei si nici macar nu a realizat ca langa ele era un tanar de vreo 26 de ani, care o fixa cu privirea de mai bine de jumatate de ora.
A facut cunostinta cu el si au schimbat cateva replici, nimic important. S'au despartit si si'au luat ramas bun.
Zilele au trecut...iar dupa o saptamana a primit un mail in care cineva ii marturisea ca s'a indragostit de ea. Nu era nimeni altul decat baiatul din bar. Au ajuns sa vorbeasca prin intermediul internetului (el locuia in alta tara) si asa a ajuns sa'i cunoasca viata si sa'l cunoasca pe el... Tot ce'si dorea acum era sa fi dat mai multa importanta acelei discutii din seara cand s'au cunoscut si spera ca va veni odata si ziua cand il va revedea si se va putea plimba cu el si'i va putea auzi iar glasul. Si anii au trecut... ea s'a maturizat, el s'a indepartat de ea.. ea s'a indragostit cu adevarat ... si intr'o zi viata avea sa'i dea iar sansa de a'l revedea pe baiatul din bar.
S'au reintalnit... el se schimbase, anii trecuti peste el isi faceau simtita prezenta, nici ea nu mai era pustoaica pe care el o stia, acum era mai matura, iubea cu adevarat. S'au plimbat ore in sir, si'au vorbit, si'au povestit si venise iar timpul sa se desparta. S'au imbratisat si si'au luat ramas bun.
Ea a plecat acasa, pe de o parte fericita ca l'a vazut, dar pe de alta parte regreta ceva... doar ca nu avea sa'si dea seama ce regreta, nu atunci. Amintirea parfumului lui a vegheat'o toata noaptea... 
Si zilele au trecut, iar... si nu au mai vorbit... si ea l'a uitat...Si asa s'a mai incheiat inca un capitol din viata ei, dar pe care l'ar fi redeschis oricand pentru a putea repara greselile care le'a facut...

Amintiri...

Ca in fiecare an, dupa ce trec sarbatorile de iarna, ma invalui in melancolie. Doar ca anul acesta a durat mai mult decat pana acum si asta pentru ca m'am pierdut in amintirile Craciunurilor Trecute...in mirosul bradului proaspat adus de'afara... in mirosul turtelor aduse de bunici...in traditia aceea din fiecare an in care in seara de Ajun ne strangeam toti si impodobeam Bradul, iar pe fundal se auzeau Sfintele Colinde... in emotia dinaintea venirii Mosului... In fericirea din ziua Craciunului la descoperirea cadourilor, parca mai multe si mai frumoase decat in anul precedent... In oboseala din seara Craciunului cand ajungeam acasa dupa ce colindam casele rudelor, care ne invitau la masa si la un pahar de vorba... bunici, matusi, unchi,veri... 

Nu pot uita mirosul lemnelor arzand in soba bunicilor care ne asteptau cu masa pusa si cu bunatati pentru cei mici si mari...nu pot uita mirosul placintei abia scoasa din cuptor si cafeaua facuta de bunica... nu pot uita jocurile cu verisorii mei... 

Acum lucrurile s'au mai schimbat, timpul a trecut, am crescut, nu'l mai asteptam pe Mosul, dar nu vom uita niciodata Craciunurile Copilariei. Ne adaptam la timpurile noi, ne strangem cu prietenii si petrecem pana dimineata...ne formam noi traditii...

Si uite cum deja a trecut aproape jumatate din luna ianuarie...timpul trece mai repede decat ne putem da seama si tot ce putem face este sa acumulam mai multe amintiri si sa deschidem cutiuta cu ele cand simtim nevoie...pentru cu "amintirile sunt parfumul sufletului" .

" In realitate, nimeni nu face "bine" si atat. Nici macar "good". Am avea de dat un raspuns lung, daca am sti ca intereseaza cu adevarat pe cineva ce mai facem. " (Mihaela Radulescu)

Total de acord. Cati dintre noi nu am fost intrebati ce facem, ca mai apoi sa ne dam seama ca de fapt nu am fost intrebati ce facem pentru ca este cineva interesat de persoana noastra, ci de ajutorul pe care'l poate oferi persoana noastra...?

De foarte mult timp relatiile de prietenie se bazeaza doar pe interes. Ajungi la un moment dat sa'ti pui intrebarea de ce o anumita persoana incepe sa te salute si sa te intrebe ce faci asa deodata... ajungi sa'ti pui intrebarea de ce s'a imprietenit cu tine, oare ce vrea?... oare care ii este interesul..? Si ghici ce, de multe ori ai dreptate; da, ai dreptate sa te intrebi care este motivul ascuns al unei simple intrebari "ce faci?".

Am incetat de mult sa mai cautam prietenii adevarati, care sa ne fie alaturi si la bine si la greu. Am incetat sa mai credem intr'o adevarata relatie de prietenie si tot ce implica ea. Daca ne implicam prea mult ajungem sa fim simple marionete in mainile asa zisilor prieteni, iar daca nu ne implicam deloc ajungem sa fim ignorati si criticati. Undeva la mijloc...uhm.. este imposibil , pentru ca asa sunt sufletele noastre, dupa legea "totul sau nimic". 

Asa ajungem sa suferim in tacere si sa stim ca in adancul sufletului nu e asa cum ar trebui, iar la suprafata sa iradiem de fericire. Ajungem sa raspundem cu "Bine" cand suntem intrebati, zi de zi ce facem, cand stim ca ar fi mult mai mult de spus.

SCRISOARE CATRE LICEENI DE TUDOR CHIRILA

Profund... foarte profund... Doar ascultati si bagati la cap..

M'am gandit sa postez cateva citate din cartile pe care le citesc la un moment dat.

 Si cum acum citesc "11 minute" a lui Paulo Coelho, iata cateva citate din carte, care mie mi'au atras atentia.

"Cand ne intalnim cu cineva si ne indragostim, avem impresia ca intreg universul este de acord. (...) Viata este foarte rapida; ii face pe oameni sa treaca de la cer la infern in cateva secunde."

"Desi scopul meu e sa inteleg dragostea... vad ca cei care mi-au atins sufletul n-au reusit sa-mi trezeasca trupul, iar cei care mi-au mangaiat trupul n-au reusit sa-mi atinga sufletul."

"Pot alege intre a fi o victima a lumii sau o aventuriera in cautarea comorii sale. Totul tine de felul cum imi voi privi viata."

"Viata inseamna salturi cu parasuta, inseamna risc, inseamna sa cazi si sa te ridici, inseamna alpinism, inseamna vointa de a ajunge in punctul tau cel mai inalt si a te simti nemultumit si nelinistit cand nu reusesti sa o faci."

"Spontaneitatea mea se vede ca i s-a parut fantastica. Totdeauna am pierdut cand am vrut sa par mai priceputa decat sunt: si cu asta, basta!"

"Am inteles de ce plateste un barbat pentru o femeie: vrea sa fie fericit. Nu plateste o mie de franci doar ca sa aiba un orgasm. Vrea sa fie fericit."

"Trebuie sa scriu despre dragoste. Trebuie sa gandesc, sa gandesc, sa scriu si iar sa scriu despre dragoste - altminteri sufletul meu nu suporta."

"Unsprezece minute. Lumea gravita in jurul a ceva ce dura unsprezece minute."

"Cand dorinta este inca in starea aceasta pura, barbatul si femeia se indragostesc pe viata, isi traiesc fiecare clipa cu respect si in mod constient, asteptand totdeauna momentul anume de a celebra apropiata binecuvantare."
"Am intalnit un barbat si m-am indragostit de el. Mi-am ingaduit sa ma indragostesc dintr-un motiv simplu: nu astept nimic. Stiu ca peste trei luni voi fi departe, el va fi o amintire, dar nu mai puteam suporta sa traiesc fara dragoste: ajunsesem la limita."
"Ne cunoastem numai cand ne gasim in fata propriilor noastre limite. (Sade)"
"Arta iubirii e ca pictura ta, necesita tehnica, rabdare si mai ales practica in cadrul cuplului. Necesita indrazneala, trebuie sa mergi dincolo de ceea ce s-au obisnuit oamenii sa numeasca "a face dragoste"."
"Nu invatam, pentru ca nu avem curajul sa-i spunem femeii: invata-ma cum e corpul tau. Nu invatam pentru ca nici femeia nu are curajul sa spuna: invata cum sunt eu."

Paulo Coelho - 11 minute

Azi...Maine...

Azi..iubesc mai mult ce am iubit ieri..iar maine voi iubi mai mult ce am iubit azi..

Azi..iubesc amintirile de ieri, iar maine voi iubi amintirile de azi..

Azi..iubesc emotiile de ieri, iar maine voi iubi emotiile de azi...

Azi..iubesc parfumul de ieri, iar maine voi iubi parfumul de azi..

Azi..te iubesc pe tine cel ce ai fost ieri, iar maine te voi iubi pe tine cel ce ai fost azi..

Mereu iubim ce n'am iubit atunci si mereu vom iubi ce nu iubim acum...

Asta e esenta din care e construit sufletul nostru...

Keri Hilson - I Like

Azi e ziua Keri Hilson :x

Keri Hilson - Slow Dance

Iubesc melodia asta :x ..

Sarbatoarea cea Sfanta

Invierea Domnului ar trebui sa fie o sarbatoare care sa'si pastreze traditiile,dar cum noi inaintam in timp, de la an la an traditiile se pierd si raman doar simple amintiri, amintiri de cand eram copii, amintiri de cand parintii nostri erau copii... Vopsitul oualor de mult nu se mai reduce doar la vopseaua rosie care semnifica sangele Mantuitorului. Acum avem oua vopsite in toate culorile, de la portocalii sau galbene pana la albastru sau violet. Sau..ca sa ne usuram munca exista abtibilduri care sa imite foarte bine ouale incondeiate. Cozonacul se cumpara de la magazin,drobul la fel si uite asa am terminat si cu treaba de dinaintea Invierii Domnului. In noaptea de Inviere fugim repede la Biserica si luam Lumina Sfanta, ne impingem putin in drum spre iesirea din curtea bisericii, iar cuvintele ce ar trebui sa semnifice Invierea Domnului sunt rostite ca o simpla obisnuinta.

Ma intreb oare unde au disparut toate minunatele traditii de Paste? De ce am lasat sa se piarda traditia vospitului si incondeiatului oualor in Joia Mare? Unde sunt cozonacii bunicii, frumos inmiresmati si pe care'i mancam fierbinti de abia scosi din cuptor? Cine a lasat sa se piarda traditia in care mergeam la Biserica pentru a putea canta Prohodul? De ce slujba din noaptea de Inviere nimeni nu o mai asculta? De ce toti plecam inainte de a auzi primul "Hristos A Inviat!" ?

Am devenit atat de ocupati incat am uitat sa ne pastram si iubim traditiile. Ma gandesc ca sunt locuri poate uitate de lume in care traditiile sunt sfinte, sunt indeplinite ca la carte.

Desi anul asta nici eu nu am respectat traditia, m'am gandit indelung la acest lucru si imi pare nespus de rau ca uitam sa fim adevarati crestini.

Desi nu am respectat traditia si nu am avut cum sa'mi ajut mama sa vopseasca ouale..sau sa o conving sa faca cozonac, sau sa ma duc sa cant Prohodul, sau sa cant "Hristos A Inviat", pot spune ca am avut un Paste foarte frumos, pe care l'am petrecut alaturi de cei dragi. Si cu toate ca am stat in bucatarie in noaptea Invierii pana la ora 23 ca sa facem un gratar... si ca am mancat cu cateva minute inainte de a pleca la biserica, si chiar daca am "devastat" un apartament...stiu sigur ca m'am simtit foarte bine alaturi de cei dragi.

V'am pupat! Sper sa fi petrecut si voi Sfintele Sarbatori Pascale alaturi de cei dragi!

Paste Fericit!

Fie ca Invierea Domnului sa va aduca numai lumina si ganduri bune in suflet, caldura si dragoste in inimi si sa fiti fericiti alaturi de cei dragi!!!Fie ca Lumina Domnului sa va calauzeasca pasii in viata..!!

Paste Fericit!!!

V'am pupat..!!

AVATAR

Cat de curand m'am gandit sa ma uit si eu pana la urma la "filmul secolului", si anume "AVATAR". Dupa ce am ascultat parerile fiecaruia ca este un film foarte bun, ca'si merita banii, ca e "sooper mishto", ca e "cel mai tare film" si asa mai departe...ca sa nu mai adaug toate zvonurile de prin presa mi'am facut curaj si m'am uitat la film.

Ce'i drept nu am ramas profund impresionata decat de energia consumata pentru crearea filmului, care 75% e facut pe calculator si de efectele acestuia. Povestea filmului e una banal normala, in care finalul este unul fericit. Intr'adevar un SF romantic.

Filmul, zic eu, e dragut, povestea e draguta, dar.... si zic dar nu e filmul secolului si nici nu inteleg de ce atata valva pentru acest film.

Aceasta este parerea mea proprie si personala. Nu as incadra filmul in categoria filmelor bune, e doar un film "dragut".

Vizionare placuta celor care inca nu l'au vazut!

Trecutul...

Atunci cand nu am ce face sau cand sunt prea obosita...pur si simplu imi sprijin capul in maini...si ma departez incet incet de prezent si ma reintorc in trecut. Ma simt atasata de melodii care'mi aduc aminte de intamplari trecute..le iubesc.. Ma simt atasata de parfumuri cunoscute si care'mi trezesc acea senzatie de "am trait asa ceva"..

Imi place sa ma bucur de clipele petrecute acum cativa ani si simt cum amintirile imi vindeca sufletul atunci cand tristetea i'a luat locul bucuriei.

De ce evenimentele par mai importante si mai pline de incarcatura sentimentala atunci cand apartin de domeniul trecut? De ce stim sa ne bucuram de amintiri si nu de prezent? De ce iubim mai mult trecutul?

Iubim mai mult trecutul deoarece consideram ca e mai frumos si ca amintirile sunt "parfumul sufletului", dar si prezentul ar putea la fel de bine sa fie cel putin la fel de frumos...

Indiferenta vs. Devotament

Ce impresie ne lasa spitalul?

Ne da emotii... ne face sa parem mici prin grandoarea lui.

E intesat de cadre medicale, de bolnavi, de aparate, de medicamente, de sali de operatie...dar mai ales...mai ales de INDIFERENTA. De unde atata indiferenta? Imi e greu sa'mi explic.. De unde atata egoism in fata unui suferind? Iar imi e greu sa'mi explic.

In aparenta, spitalul se presupune a fi locul in care oamenii bolnavi gasesc intelegere si sanse de vindecare, dar in esenta spitalul e centrul ocarilor, batjocurilor si a "glumitelor".

In loc sa primeasca compatimire, pacientii sunt tratati ca ultimii oameni...

De ce atata indiferenta? De unde? Cum a aparut?

Nu mai exista oameni cu suflet..sau poate nu mai vor sa aiba suflet..Nu mai exista oameni care sa faca ceva din pasiune si sa se dedice trup si suflet. Oamenii nu tin cont decat de bani. Sunt importanti, dar nu intr'o astfel de meserie...

Alegem sa fim medici nu pentru bani, ci pentru a oferi ajutor si pentru ca ne place sa fim noi cei care putem salva vieti, cei care putem oferi o sansa de viata...Alegem sa fim medici pentru ca noi suntem cei care concuram la premiul "cel mai bun dumnezeu de pe pamant".. Alegem sa fim medici pentru ca ne place asta...si ne bucuram atunci cand pe chipul unui suferind vedem un zambet..ne bucuram atunci cand readucem la viata o persoana aproape pierduta..ne bucuram atunci cand pacientii pleaca multumiti si sanatosi..

A fi medic inseamna a iubi omul si a'l ajuta...a fi medic inseamna a inlatura indiferenta..